Psihodrama

de Catalina Hetel, psihoterapeut

Ce este psihodrama?

Psihodrama este o metoda de lucru in grup care porneste de la ideea ca în fiecare om exista un potential creativ, de dezvoltare, care poate fi activat prin joc, indiferent de varsta si de particularitatile persoanei. Scopul metodei este ca intr-un mod simplu, prin actiune si verbalizare, modalitate care sa nu fie perceputa neaparat ca terapeutica, medicala, persoana sa faca drumul psihologic de la stiu-inteleg pana la pot sa fac.

Legatura dintre psihodrama si teatru.

Jacob Levi Moreno, “inventatorul” psihodramei, pleaca de la ideea de teatru si de la efectul cathartic al acestuia si propune intensificarea acestui efect prin transformarea persoanei din spectator in actor. Efectul este cel de exprimare si de descarcare a emotiilor, suprimand inhibitiile si revelandu-se pe sine. Este vorba despre o tehnica activa focalizata nu atat pe cunoasterea de sine cat pe dorinta de a intari capacitatea de autoafirmare.

Oamenii au nevoie de ajutor, tocmai pentru ca nu reusesc sa realizeze ceea ce isi doresc, de aceea nu e suficient sa ii indemni sa actioneze pentru ca ei sa o poata face. Aici intervine modelul teatrului. Eroii din piese sunt capabili sa mobilizeze pasiunile spectatorului, insa mobilizarea este mai puternica si mai totala daca spectatorul in loc sa ramana pasiv joaca el insusi un rol.

Caracteristicile “scenei” psihodramatice.

Scena regizata impreuna cu clientul este una reala, este traita efectiv dar nu inceteaza sa fie perceputa ca fictiva. Aceasta contradictie inerenta structurii jocului ii confera intreaga valoare. Practic, sub indrumarea unui psihodramatist, cunoscut sub numele de “regizor”, se realizeaza improvizatii “teatrale”. Scenariul este scris minut dupa minut, rezultand din ceea ce se intampla atunci pe scena. Membrii grupului se recunosc in experienta celuilalt, iau parte activa la dramele celorlalti, si astfel se genereaza si experientiaza noi comportamente si modalitati de gandire. Metoda psihodramei permite imersiunea in lumea subiectiva fara a se emite judecati de valoare.

Cum arata o scena psihdramatica?

Regizorul alege un protagonist, alte persoane joaca rolurile din povestea protagonistului, apoi se discuta despre ceea ce s-a intamplat la punerea in secna. Este un laborator al vietii reale, asa ca indiferent de rolul in care in viata nu ai acces, care iti este blocat dintr-un motiv sau altul, in psihodrama ai ocazia de a-l experientia.

Scena poate infatisa de exemplu ceea ce se intampla intr-o familie in timpul unui divort. Se realizeaza punerea in scena a situatiei in care parintii spun grupului familial ca planuiesc sa divorteze. Personajele ar putea fi mama, de aproximativ 40 de ani, tata, de aproximativ 50 de ani, bunica (din partea mamei) in varsta de 60 de ani, fiica de 16 ani si fiul de 14 ani. Intr-o asemenea punere in scena se poate urmari alianta intre mama si mama ei, intre copii si unul din parinti, cine este invinovatit pentru divort, daca copiii se simt responsabili, cum este comunicarea intre membrii familiei, cum sunt exprimate sentimentele in cadrul familiei, ce roluri sunt jucate intrafamilial, cine ofera sprijin sau nu, cum sunt rezolvate problemele familiale, si asa mai departe.

Scopurile psihoterapiei de grup prin psihodramă clasică moreniană sunt:

• ameliorarea comunicării verbale şi nonverbale
• creşterea stimei de sine prin implicarea afectivă şi sentimentul de apartenenţă
• psiho-educaţia
• diminuarea disfunctiilor psihologice
• descoperirea unor noi modalităţi de petrecere a timpului liber cu valorizarea lui
• diminuarea vulnerabilităţii
• ameliorarea funcţionalităţii sociale
• deprinderea de abilităţi sociale instumentale, ce permit persoanei să-şi sporească autonomia; şi relaţionale, ce permit persoanei o apropiere emoţională de ceilalţi dezvoltând suportul afectiv
• lărgirea reţelei de suport social cu îmbogăţirea vieţii
• creşterea calităţii vieţii subiective şi obiective

Tehnicile de psihodramă sunt:

–    Inversiune de rol (joci rolul unei persoane cunoscute,   incercand sa patrunzi motivatiile si sentimentele acesteia);

–         Oglinda (dupa ce ai jucat un rol, altcineva reia ceea ce ai facut tu, avand astfel ocazia sa vezi din exterior ceea ce s-a intamplat cu tine);

–         Dublul (altcineva pune in cuvinte ceea ce simti si gandesti, cuvinte pe care tu nu le-ai spus)

–         jocul de rol (joci un rol necunoscut, neincercat inca)

–         alternanţa realitate-semirealitate

–         dezvoltarea tele-ului (empatie)

–         exerciţiul fuziunii şi individuării

–         tehnica răspunsului suspendat prin regula catenei.

Regizorul terapeut adopta fata de grup o atitudine activa care stimuleaza pe fiecare membru sa se exprieme in siguranta, ajutand fiecare individ sa contureze continuturile sale mentale.

Punctele de interes se orientează spre persoana în totalitatea ei şi de la simptome la comportamente. Intervenţiile terapeutice se centrează pe reducerea dezavantajelor şi pe o reformulare a rolului persoanei în domeniul social. Aceasta face referire la modul în care persoana reuşeşte să îndeplinească roluri sociale adecvate în cadrul relaţiilor sociale cotidiene: planul familiei, profesional, gospodăresc, al relaţiilor sociale – în sensul apartenenţei la un grup.

Funcţionarea socială deficitară este o constantă, cu cât funcţionarea socială este mai bună, indiferent de nivelul simptomelor, cu atât rata de recăderi este mai mică.