Copilarie nefericita egal parinte nefericit?

de Catalina Hetel, psihoterapeut

Atunci cand ne vedem copiii in diverse etape ale vietii lor, nu putem sa nu ne gandim la propria copilarie, la secvente asemanatoare din viata noastra.

Am auzit deseori spunandu-se “daca faceam eu asta, ce bataie luam de la tata”. Fara sa vrem, ajungem sa nu mai privim lucrurile obiectiv ci sa vedem lumea prin lentilele fumurii ale propriei experiente de viata.
Se poate afirma ca mamele care au avut o copilarie dificila dovedesc adesea o incredere scazuta in propriile forte, o imagine gresita despre sine (sentiment de culpabilitate, autostima scazuta etc.), izolare, stress, acceptarea violentei ca pe o fatalitate, imposibilitatea de a stabili relatii adecvate, normale cu propriul copil dar si cu restul familiei sau al societatii. De cele mai multe ori, parintii care au suferit in timpul propriei copilarii construiesc cu copiii lor acelasi gen de relatii din cauza carora au suferit ei insisi.
Se spune ca cei care nu isi amintesc trecutul, il repeta. Criticismul si violenta li se pare un atribut al autoritatii. Factorii de stres din copilaria parintilor vor deveni circumstante pentru ca ei sa isi trateze la fel de prost propriul copil. Nevoile de baza ale copilariei sunt: dragostea, grija, securitatea, continuitatea. Cei care au fost privati de satisfacerea acestor nevoi vor purta cu ei in viata sechele inconstiente. Cei crescuti intr-o familie alaturi de niste parinti critici si severi vor deveni la randul lor parinti critici si severi sau, dimpotriva, extrem de permisivi. Uneori dorim atat de mult sa nu repetam greselile parintilor nostri incat exageram trecand in cealalta extrema, lasandu-icopilului o libertate totala, in care el nu are nici o restrictie si nici o norma. Alteori, functioneaza conceptul “asa a facut si tata cu mine si uite ca am reusit in viata”, uitam suferintele pecare le-am indurat in copilarie, sau le ignoram, urmarind doar rezultatul, fara sa ne gandim ca propriul nostru copil poate fi diferit fata de noi si ca acelasi tratament poate produce reactii contrare.
Cazurile in care acest ciclu a fost intrerupt au ca principala caracteristica faptul ca exista un partener suportiv, o relatie stabila si satisfacatoare cu partenerul care ofera suport emotional si se implica pozitiv in cresterea si educarea copilului. Psihologii afirma ca mamele care au reusit sa schimbe ceva din relatile “invatate” reusesc sa-si povesteasca istoria trecuta cu detalii. Vorbesc despre copilaria lor cu emotie si povestesc cum doresc sa-si creasca propriul copil. Mamele care au suferit si nu au reusit sa treaca peste acest episod, vorbesc despre trecutul lor cu detasare, in termeni generali.

In concluzie, schimbarea poate veni din:

1. Suportul emotional in copilarie, al cuiva din afara familiei (ruda, profesor, psiholog).
2. Sedinte de psihoterapie.
3. O relatie cu un partener stabil, suportiv.
4. O retea suportiva (rude, prieteni).
5. Mijloace stabile de subzistenta, fara probleme majore legate de serviciu, locuinta etc.
6. O viata calma, lipsita de stress,.
7. Nivel scazut al anxietatii si al depresiei.
8. IQ ridicat.
9. Complexitate psihica si intelegere a problemelor personale.
10. Stabilitate emotionala si dependenta scazuta.