Profetii autorealizatoare – De ce urmam un portret impus
Parerile pe care le auzim despre noi ne formeaza imaginea de sine, ne contureaza personalitatea, ne vor pune piedici sau impulsiona, in viata!
De mici auzim pareri despre noi. Cat de frumosi suntem, cat de destepti, cat de stangaci, cu cine semanam. Toate aceste pareri ajung insa sa faca parte din imaginea de sine. Daca auzim des ca suntem frumosi, destepti, capabili, vom creste cu aceasta imagine si parere despre sine si vom ajunge sa realizam in viata lucruri importante.
Nu submina increderea copilului tau!
Din pacate, foarte des, parintii spun ca nu isi lauda copiii ca sa nu li se urce la cap sau ca scot in evidenta partile negative pentru a il face pe copil sa se perfectioneze. Acest mod de a gandi este destul de gresit. Chiar daca este important sa ii atragem copilului atentia atunci cand greseste, sa ii explicam ce a gresit, este la fel de important sa ii cladim o personalitate increzatoare in propriile capacitati. A-i spune copilului ca nu e bun de nimic, ca este la fel de incapabil sau prost ca mama sau ca tata, ca are anumite lipsusi, nu este o imagine realista ci o subminare a increderii copilului in propriile capacitati.
Nu fi negativista!
De multe ori, frustrarea si supararea parintilor fac sa fie scoase in evidenta doar partile negative. Reactionam si remarcam atunci cand copilul greseste, dar nu remarcam atunci cand el face lucruri bune, pentru ca se subintelege ca asa ar trebui sa actioneze.
Copilul va face orice pentru a-ti atrage atentia!
Copilul are nevoie de laude la fel cum are nevoie sa i se arate unde greseste. El nu este compus numai din greseli ci este o personalitate, care face lucruri bune si care uneori greseste.
In plus, un copil, vrea intotdeauna inconstient sa isi multumeasca parintele. Inconstient, copilul va adopta comportamentul pe care crede ca il doreste mama. Daca i se da atentie doar atunci cand greseste, copilul care are nevoie de atentie va gresi cat de des poate pentru ca are nevoie de o relatie cu parintele sau.
Concluzia? Copilul va urma portretul creionat de catre tine!
Daca i se atrage atentia ca este prost, stangaci, incapabil, rau, daca acesta este portretul creionat de catre parinte inca din primii ani, inconstient, copilul se va conforma acestui portret. Pentru ca noi cu totii suntem ascultatori si nu vrem sa ne dezamagim parintii.
Cum ar fi daca ai observa mai des partile bune?
de Catalina Hetel, psihoterapeut