Dificultatile conjgale, dizarmonia familiala si interactiunea parintilor cu copilul
Dificultatile conjugale, dizarmonia familiala afecteaza psihic copilul, la fel de mult ca si problemele sociale, saracia, somajul, izolarea sociala. Cazurile de parinti singuri, sau divortati, coabitarea sau existenta unui parinte vitreg, se constituie in premise ale problemelor copilului.
Calitatea vietii conjugale a parintilor isi pune amprenta, in mod indiscutabil, asupra vietii copilului. Familia dominata de dependente, de ostilitate, de agresiune, de violenta, de alte crize, separarea parintilor, atmosfera familiala tensionata constituie premiza existentei unui abuz psihic continuu asupra membrilor ei.
Expusi abuzurilor inca din copilarie, adultii de mai tarziu, isi vor creea familii in care abuzurile continua sa faca parte din peisajul zilnic, normal, “firesc”. Adultul care a fost expus abuzurilor repetate isi creaza o viziune fatalista asupra vietii acceptand pe viitor si alte situatii care il vor expune din nou abuzurilor. Stima scazuta fata de sine, il face sa accepte din partea partenerului rele tratamente, fara sa se opuna, fara sa reactioneze. Este cazul femeilor care traiesc, de multe ori, o viata intreaga alaturi de un partener care le maltrateaza. Abuzate din frageda copilarie, agresate fizic, psihic sau chiar sexual, traind alaturi de o mama supusa aceluiasi tratament, ajunsa ea insasi mama, fata va trai “prin intermediul altei persoane”, va fi dependenta de partener si va privi situatia abuziva ca “facand parte din viata”.
De multe ori fata se marita de foarte tanara pentru a scapa de atmosfera tensionata a propriei sale familii, dar nu reactioneaza atunci cand in noua familie se va creea o atmosfera asemanatoare pentru ca aceasta i se pare aproape normala. Scapa de autoritatea tatalui pentru a o intalni pe cea a sotului. Nu i se pare ca ar fi responsabilitatea ei sa se apere sau sa isi apere copilul. Intotdeauna responsabilitatea o poarta ceilalti. Lipsa de stima si de incredere in sine, problemele de identitate o fac sa accepte un partener, chiar daca acesta este agresiv.
De multe ori, partenerul insusi, are aceleasi probleme, la el agresivitatea fiind imitarea unui pattern familial, a unui model patern. Ajuns la maturitate frustrarile acumulate in copilarie, se revarsa asupra celor mai slabi, sotie, copil. Aceste familii sunt marcate de dese separari si reveniri. Cuplul nu este cladit pe dragoste sau pe respect ci pe o dependenta a partenerilor. Barbatii sunt ostili si agresivi, iar femeile sunt pasive si dependente. Se creaza o completare reciproca bolnavicioasa, care va face ca acest cuplu sa supravietuiasca in ciuda agresivitatilor.
Tipuri de interactiuni conjugale
Interactiunea conjugala, in aceste cazuri, apare de trei feluri: bazata pe dependenta, pe dominare sau pe opozitie.
Interactiunea bazata pe dependenta apare in acele cupluri in care sunt disputate acordarea si primirea de ingrijire. Fiecare dintre parteneri manifesta un egiosm care il face sa se simta indreptatit sa primeasca intreaga atentie din partea partenerului. Copilul apare ca un rival. Rezolvarea conflictului se face atunci cand doar unul dintre parteneri va fi cel care va primi neconditionat atentie, celalalt avand rolul celui care ofera atentie tot timpul, chiar si atunci cand ar avea el insusi nevoie de ingrijire.
Alte cupluri, manifesta o interactiune bazata pe dominare si supunere. Unul dintre parteneri, de obicei barbatul, este cel agresiv, iar celalalt este cel pasiv, supus. Acestea sunt cuplurile in care violentele fizice sunt dese, abuzurile apar fara ca cel abuzat sa intervina, sa se revolte. In aceste cazuri, Freud remarca faptul ca, de multe ori, printr-o identificare cu agresorul, partenerul supus este cel care, la randul sau, va agresa copilul. Pentru copil, traiul in aceasta familie este dominat de permanente abuzuri emotionale, de anxietate si de rivalitati. Copilul este pus adesea sa aleaga intre parinti, sa ”tina” cu unul dintre ei.
Cuplurile in care apar sentimente de opozitie, de detasare sunt acele cupluri care, evident ca nu se mai inteleg, ca nu mai pot continua convietuirea, dar nu apeleaza la violente fizice, ci doar la opozitie verbala sau comportamentala. Atmosfera este evident tensionata iar agresiunea este de multe ori, indreptata impotriva copilului. Spre deosebire de cele doua cazuri de mai inainte, aceste cupluri ajung adeseori la divort.
Aceste aspecte ale vietii de familie isi pun in mod inevitabil amprenta asupra vietii copilului, asupra adultului de maine si asupra viitoarei lui vieti de familie. Aspectele nedepasite ale copilariei ne urmaresc si ne tulbura intreaga viata. Agresivitatea, comportamentul antisocial isi au radacinile in relatiile si in tensiunile dezvoltate in timpul copilariei. Divortul, chiar si pasnic, al parintilor este o criza nedepasita care va marca viata copilului intr-un mod inevitabil.
de Catalina Hetel, psihoterapeut
