Relatia parintilor influenteaza scenariul de cuplu al copiilor
Avem inca din copilarie un scenariu bine cladit pe baza caruia exprimam emotiile si traim sau chiar construim esecurile. Identificarea acestui scenariu personal defectuos ne ajuta sa crestem si sa ne dezvoltam ca persoane autentice.
Copilul este strans legat de mediul in care apare, de actiunile celor care il cresc si il educa, de valorile familiei sale. Ajuns la maturitate, chiar daca uneori, adultul realizeaza rational ca uneori ce se intampla atunci demult in copilarie era gresit, fire nevazute, o impletitura interna puternica il va impinge mereu sa revina la aceleasi modele cunoscute.
Relatii de cuplu care esueaza mereu in acelasi mod pot fi doar o repetare a unui scenariu parental defectuos.
Cuplul este o intalnire intre doua istorii, intre doua mari familii, intre doua seturi de valori, intre doua feluri de traume inconstiente care se aleg reciproc pentru a-si completa sau “repara” lipsurile.
Atunci cand intalnirea de cuplu nu este o intalnire reala cu celalalt ci o repetare inconstienta a unei relatii dureroase cu un parinte, vom provoca inconstient esecul relatiei. Acesta se intampla din nevoia de a regasi mereu o forma de iubire dureroasa deja cunoscuta care inca da siguranta si coerenta tocmai prin “binecunoscutul” ei.
Provocarea esecului poate reprezenta si o forma de a recreea o situatie dificila pentru a reusi vindecarea acesteia.
De cate ori nu am intalnit situatii in care facem “exact la fel” ca parintii nostrii, o anume greseala sau un anume fel de esec. O caracteristica a copilului este sentimentul ca “ar trebui sa faca ceva” sau sentimentul ca este vinovat daca ceva merge rau. Acest sentiment ne poate insoti toata viata, ramanand fara sa vrem prizonierii unicului scop de a repara o trauma de familie.
Reusita poate fi infricosatoare pentru ca ne da peste cap schemele obisnuite, familiare.
De multe ori, la un pas de reusita oamenii reusesc sa depuna un efort impresionant pentru a gasi parghii care sa le minimalizeze reusita si sa le conduca spre un mai mic sau mai mare esec. Fie ca e vorba despre o relatie de cuplu, despre un proiect personal sau despre orice forma de actiune, esecul devine un “destin”, pentru ca ne da siguranta. Stim exact cine suntem…suntem “cel care nu reuseste”, “cel care nu are noroc”, “cel care sufera din dragoste”. Ruperea acestei scheme poate insemna o experienta care sa duca prea departe de ei insisi, de reperele legate de propria persoana, cladite in timp si chiar in generatii.
de Catalina Hetel, psihoterapeut
