De ce terapia în grup?
Terapia în grup sau terapia cu ajutorul grupului, este o formă de terapie în care persoana se dezvolta, îşi găseşte răspunsuri apelând la resursa bogată a experienţelor şi a emoţiior membrilor grupului.
Terapia în grup permite obţinerea unor rezultate mai rapide, deci mai puţin costisitoare. Într-un grup devenim martorii exerciţiilor celorlalţi paricipanti, asistând ca spectatori implicaţi. Atunci când cineva îţi vorbeşte despre propria experienţă, când iei cunoştinţă despre problemele celuilalt, când afli despre dificultăţile lui, vei simţi un ecou în adâncul fiinţei tale. A-l vedea pe cel de lângă tine frământat de aceleaşi întrebări şi probleme ca ale tale, înseamnă a-ţi găsi atuuri pentru a te confrunta cu propriile tale întrebări. A-l vedea pe cel de lângă tine găsind răspunsuri la întrebări, înseamnă un sprijin pentru a avea curaj să te avânţi în propriile confruntări. Grupul este un catalizator de energie, facilitează şi accelerează conştientizările, dedramatizează problemele, îţi dă sentimentul că nu eşti singur, te ajută să îţi imaginezi noi opţiuni şi să le experimentezi cu susţinerea şi concursul activ al celorlalţi participanţi.
Grupul este astfel un laborator, un loc protejat de încercare unde putem experimenta fără riscuri noi libertăţi, unde putem proba noi maniere de a fi, de a face, de a comunica.
Grupul de lucru terapeutic este guvernat de protecţii care nu există în viaţa reală, în grupul de prieteni de exemplu: secretul de grup, un fel de confidenţialitate care garantează că ce se face în interiorul grupului nu se va afla în afară, reguli explicite de genul – în grup se poate spune orice dar nu se poate face orice-. Grupul oferă protecţie şi securitate, căldură şi permisivitate, se poate spune orice şi se pot experimenta o mulţime de lucruri.
Fiecare poate să treacă dincolo de reguli false şi să exprime ce simte, să se poată arăta aşa cum este, fără riscul de a fi judecat şi ridiculizat sau criticat.
Grupul poate deveni un loc privilegiat de confruntare cu sinele şi o puternică pârghie de schimbare personală.
de Cătălina Hetel, psihoterapeut
Bibliografie, Incursiune în psihoterapie, Patrick Traube, Ed. Polirom, Iasi, 2001