Plictiseala în adolescenţă

Adolescentul nu se mai recunoaşte pe sine, nici pe el însuşi şi nici pe cei din jurul său. Nu se mai recunoaşte fizic, corpul se transformă şi îl trădează, eul de copil este definitiv pierdut, siguranţa copilăriei este şi ea pe cale să fie pierdută, are nevoie să facă faţă unor roluri noi din ce în ce mai complexe.
Obligat să se confrunte cu sine însuşi, adolescentul este preocupat de opinia celorlalţi despre el, chiar dacă se preface că nu este interesat. Experienţele şi discuţiile adolescentului au mereu legătură cu sinele, cu descoperirea acestui “cine sunt eu” dar şi a părerii celorlanti despre ei.
Este momentul intelectualizării, a lucrurilor abstracte care îl ajută pe adolescent să se îndepărteze de propriile impulsuri şi sentimente copleşitoare.Logica şi obiectivitatea sunt apărări în faţa sentimentelor. Este uşor de înţeles de ce adolescenţii se pierd fie în discuţii interminabile despre ceva, fie în jocuri sau filme care îi ajută să raţionalizeze şi să se îndepărteze de propriile sentimente. Este un proces normal dar care devine toxic atunci când adolescentul, viitor adult, nu reuşeşte să se exprime descat în plan pur raţional, incapabil fiind să vorbească despre propriile sentimente.
Plictiseala este o stare frecventă în adolescenţă. Se manifestă printr-o stare de inerţie, de apatie, de lipsă de interes. Tot ce îl înconjoară i se pare plictisitor, viaţa pe care o duce i se pare monotonă. Plictiseala este începutul perceperii noţiunii de timp. Copilul nu are o noţiune a timpului, pentru un copil timpul este o curgere nesfârşită, jalonată de anumite acţiuni (grădiniţă, culcare, masă). Adolescentul începe să perceapă scurgerea timpului, să îşi amintească trecutul şi să se proiecteze în viitor. Adolescenţii care nu reuşesc încă să îşi proiecteze un viitor sunt prinşi în această capcană a imposibilităţii perceperii timpului.
Angoasa este de asemenea un sentiment des întâlnit în adolescenţă şi care îl poate însoţi mai departe în anumite condiţii şi pe viitorul adult. Angoasa este un sentiment de insecuritate internă nedefinită, o teamă nedefinită care poate să se prezinte atât la nivel psihologic cât şi la nivel somatic prin diverse boli sau chiar prin atacuri de panică. Şi această stare este determinată tot de schimbările survenite în adolescenţă. Calmul familiei şi protecţia părinţilor încep să dispară. Adolescentul nu îi mai vede de acum pe părinţi atât de protectori şi are diverse divergenţe cu aceştia. În afara acestor angoase noi, putem asista şi la reactivarea unor angoase infantile, din prima copilărie, temeri de abandon, temeri legate de pierdere.
Cel mai uşor mod de eliberare de angoasă este agresivitatea. Adolescentul ţipă, trânteşte pentru că tensiunea este mare şi acesta nu ştie cum să o stăpânească. De asemenea, agresivitatea se poate manifestă ascuns şi sub forma eşecurilor şcolare, a eşecurilor în diverse activităţi care până atunci îi făceau plăcere. Şcoala devine un real câmp de bătălie între adolescent şi părinţi, între adolescent şi societate, între adolescent şi el însuşi. Şcoala este şi un loc social şi un loc de devenire şi autocunoaştere dar şi un loc de plictiseală.
Criza adolescenţei este un moment ritualic de trecere de la copilărie spre viaţa de adult, moment care descrie pierderea definitivă a copilăriei. Lipsa acestei crize poate semnala blocaje în copilărie, imposibilitatea trecerii spre adult. Orice criză poate fi trecută cu bine dacă îi înţelegem mecanismele şi necesitatea, sau poate deveni o criză majoră atunci când există o abordare greşită.