ABUZUL EMOTIONAL ASUPRA COPILULUI
Orice atitudine sau actiune cronica a parintilor care dauneaza sau impiedica dezvoltarea unei imagini de sine pozitive a copilului se inscrie in patologia unui abuz emotional.
Este dificil de gasit criterii care sa incadreze un copil in categoria celor abuzati emotional. Particularizand se pot gasi cateva grupe de comportamente parentale care pot cauza un abuz emotional:
- Manipularea, pedepsele cu substrat emotional, apelul la emotii pentru “a intelege ca a gresit”;
- Descurajarea, comportamente care reduc increderea copilului in propriile forte sau care il impiedica sa-si puna in aplicare anumite planuri sau abilitati;
- Pedepse care reduc stima de sine a copilului.
Abuzul nu presupune intamplari izolate ci un comportament repetitiv, continuu.
Conditiile in care ar putea aparea un abuz psihologic asupra copilului sunt: cele in care exista dificultati de hranire a copilului in cadrul primilor ani de viata, interactiuni dificile si perturbate intre mama si copil, anxietatea mamei, stima scazuta fata de sine, depresie si lipsa controlului in cadrul familiei, probleme psihice sau emotionale in familie, privatiuni socio-economice, dizarmonie in relatiile familiale.
Copilul perceput negativ inca de la nastere: prost, rau, nebun, ridiculizat, vesnica sursa a problemelor este posibil ca el sa fie victima unui abuz fizic si implicit emotional. De multe ori apare si “sindromul Cenusareasa” atunci cand fratii se unesc intre ei si se alatura parintilor, taberei cea mai puternica, impotriva fratelui mai slab, ridiculizat.
Amenintarea cu pedeapsa, cu parasirea, cu alungarea, violenta intre parinti, climatul de ostilitate existent in familie il imping pe copil sa-si cheltuiasca energia pentru a face fata situatiilor, pentru a-si putea apara mama, pentru a avea grija de parintii alcoolici sau drogati. Responsabilitatile care ii coplesesc le rapeste energia pe care ar trebui sa si-o cheltuiasca la joaca sau la invatatura. Copilul nu mai are putere sa se joace si nici nu i se pare important sa o faca, este prea matur si nici nu are timp ca sa mai aiba relatii cu alti copii de varsta lui, de care oricum se simte diferit in sens negativ, nu se mai poate concentra suficient pentru a putea obtine rezultate bune la scoala si uneori, chiar o abandoneaza. Copilul este obligat sa rezolve probleme care il depasesc si ceea ce este mai rau este ca apar mereu altele noi.
Copilul nu se poate identifica cu nimeni din familie. Nu are modele pe care sa le urmeze asa cum simte nevoia. Apar astfel, primele probleme de identitate, de constientizare a valorii, de identitate sexuala. Copilul se poate identifica cu cineva din afara familiei. Pozitiv este cand acest model este unul pozitiv, dar in majoritatea cazurilor modelul are conotatie negativa. Sunt cazurile in care copilul este atras de bande sau de diverse grupari radicale, extremiste sau de secte religioase.
Parintii dependenti de alcool sau de drog sunt preocupati de lumea lor nu sunt preocupati de nevoile copilului si nu sunt in stare sa aiba grija de acesta. Parintii nu au controlul situatiilor sunt anxiosi si alienati. De cele mai multe ori familia este izolata social din cauza problemelor pe care le are. Banii sunt cheltuiti pe alcool sau pe droguri. Saracia este iminenta. Nu au bani de mancare, nu isi pot intretine locuinta si de cele mai multe ori o pierd, nu au un loc de munca si nici vreun sprijin din partea familiei.
Copilul traieste intr-un permanent stres si cu un permanent sentiment de vinovatie “daca as fi fost mai cuminte”.
Stigmatul si rusinea sociala il coplesesc. El nu este la fel cu ceilalti copiii, mama lui nu este si nu se comporta la fel cu celelalte mame, casa lui nu arata la fel cu casa celorlalti copiii, niciodata nu are jucarii, hainute si ii este vesnic foame. Vecinii si cei care ii cunosc ii ocolesc, ii arata cu degetul si ii privesc cu mila. De multe ori copilul este folosit ca instrument al milei pentru ca parintele sa mai obtina ceva. De multe ori este pus sa minta ca tata sau mama sunt bolnavi cand ei de fapt sunt beti sau drogati.
Copilul unei familii de dependenti de drog sau alcool este abuzat inca de la nivelul vietii intrauterine.
Se vorbeste de “alcoolemie fetala”, termen introdus de Jones in anul 1973. Acesta presupune tulburari de crestere, retard, malformatii congenitale pe fondul consumului de alcool al mamei in timpul graviditatii. Daca mama este consumatoare de drog in tmpul graviditatii pot aparea complicatii din cauza lipsei de oxigen in uter. Copilul poate prezenta la nastere simptome de sevraj, o dependenta fizica de drog sau simptome de abstinenta.
Divortul parintilor complica si el viata emotionala a copilului.
Este mereu obligat sa ia partea cuiva, devine un instrument in lupta parintilor, Este coplesit de anxietate si de confuzie, dar nu ii este permis sa fie suparat fara a I se reprosa “ca nu este copil cuminte” sau ca ar vrea sa ia partea unuia dintre parinti. De multe ori copilul este rapit sau asista la veritabile razboaie, certuri si batai pentru el. Se simte vinovat si deprimat.
O forma deosebita de abuz emotional, putin studiata si chiar controversata este asa numitul “sindrom de maltratare” sau “Munchausen prin intermediar”. Aceasta forma de abuz asupra copilului a fost studiata de Rosenberg (1987) si Meadow (1987, 1990) care au evidentiat faptul ca unii parinti “fabrica” o asa zisa boala de care sufera copilul, fabricand chiar veridica simptome si un veritabil istoric al bolii. Climatul familial centrat pe “boala si pe tratament” reuseste chiar sa induca copilului stari de febra, voma, ameteli, simptome care pot chiar pacali un medic la o examinare sumara. Copilului i se spune mereu ca este bolnav, este tinut departe de joaca si de ceilalti copiii, uneori este chiar oprit de la a mai frecventa scoala. I se incetineste sau chiar i se impiedica o dezvoltare normala. Parintii doresc de fapt sa atraga atentia asupra lor insisi si asupra “capacitatii lor sporite” de a avea grija de un copil, chiar de unul “cu dificultati”. Copilul se dovedeste insa a fi uneori complet sanatos, si nu are nevoie de nici un fel de ingrijire speciala.
“Esecul non organic de a se dezvolta” a fost descris de catre Crittenden in 1987. Acesta presupune un cadru de ingrijire inadecvat, o ingrijire fizica inadecvata, o neglijare evolutionala care duce la o slaba dezvoltare si crestere in greutate. Un copil aparent sanatos care insa nu reuseste sa castige in greutate pana la o valoare normala pentru varsta lui este probabil ca este neglijat. Primeste mancare insa insuficienta, nu i se da atentie si nu este stimulat sa se dezvolte.
Uneori, copilul asista la maltratarea zilnica a mamei sale, de catre tata, concubin, etc.
Chiar daca copilul insusi nu este abuzat, apare totusi, o forma de abuz psihic, datorata atat climatului de insecuritate cat si a intregii situatii careia copilul nu stie cum sa ii faca fata. Copilul poate recurge la reducerea conflictului, la strategii extenuante de prevenire, de evitare si de mediere a acestuia, la controlul situatiei prin interventia prin propria forta sau prin forta unor terte persoane, printr-un control exterior, persoane din afara familiei (politie, vecini, bunici, etc) sau chiar prin lipsa controlului, copilul supunandu-se fatalist si pasiv situatiei existente. Copilul trebuie sa dezvolte strategii de a face fata situatiei de maltratare, de a se apara impotriva propriilor resentimente dar si impotriva resentimentelor celorlalti. Reteaua sociala a familiei ii poate respinge sau ii poate ajuta sa se reintegreze. Dar copilul este cel care suporta privirile pline de dispret sau de compatimire ale vecinilor, prietenilor, rudelor etc.
Aceste esecuri parentale sau lipsuri in climatul de dezvoltare al copilului le “admiram” zilnic in diverse programe de stiri. Cum se ajunge aici si care e rolul nostru social ramane o intrebare….
de Catalina Hetel, psihoterapeut