Adolescentii si nevoia de iubire a copilului din ei

Cei mai multi adulti au o perspectiva eronata asupra relatiei cu adolescentul

Adolescenta este o perioada dificila atat pentru cel care o traieste cat si pentru parinti care desi isi iubesc cu adevarat copiii, nu stiu cum sa arate acest lucru si ce sa faca pentru ca un adolescent sa se simta cu adevarat iubit si acceptat.

Adolescentii au in primul rand la fel ca si copiii, nevoia de a fi iubiti si acceptati, de a li se purta de grija, de a sti ca intr-adevar, cuiva ii pasa de ei.

Ei nu sunt tineri adulti ci copii in tranzitie spre maturitate, ei. Multi parinti hotarasc sa puna pe locul doi exact aceste nevoi importante ale adolescentului, si sa trateze adolescentul ca pe un tanar adult care este responsabil si intelegator, care deja stie ce are de facut si ce e bine sau rau.

Atunci cand parintele se focalizeaza doar pe competenta si viitorul adolescentului si cand crede ca acesta deja “nu mai e un copil” si deci “ar trebui sa inteleaga” de ce parintele este absent, de ce nu ii poate oferi timp sau afectiune, adolescentul are impresia ca nimeni nu il vede cu adevarat, ca nimanui nu ii pasa cu adevarat, se simte inutil, neajutorat, disperat, se autocompatimeste si se subapreciaza.

Doua dintre consecintele acestei stari de fapt sunt depresia si revolta impotriva autoritatii, indiferent ca este vorba despre autoritatea familiala, scolara sau chiar impotriva societatii.

Casa parinteasca ramane factorul ce determina gradul de bucurie, siguranta si stabilitate al unui adolescent, modul in care se raporteaza la adulti, colegi sau alti copii, increderea in sine, modul de a se raporta la situatii noi sau necunoscute desi adolescentii isi petrec din ce in ce mai mult timp in exteriorul familiei si sunt influentati din ce in ce mai mult de grupuri exterioare familiei,. Securitatea adolescentului, imaginea lui despre locul sau in lume si despre viitorul sau este strans legata de calitatea relatiei sot sotie existenta in familie. Divergentele intre soti si situatia tensionata din familie pot cauza adolescentilor reale dificultati. Acesta are nevoie de parinti a caror relatie sa fie stabila, bazata pe respect si pe o buna comunicare.

O eroare este si inversarea rolurilor, situatia cand un parinte pretinde constient sau inconstient copilului sa ii indeplineasca nevoile emotionale, transformandu-l in confident, in egal, raportandu-se la acesta ca la un prieten, egal ca varsta. Adolescentul nu poate intelege multe probleme intime ale parintelui. Parintele este cel care are rolul de a implini nevoile emotionale ale copilului si nu invers. Un adolescent nevoit sa implineasca nevoile emotionale ale unui adult va fi un copil ranit, lipsit de modelul fundamental de relatie si de autoritate.

Dragostea neconditionata este fundamentul relatiei cu adolescentul, singura care poate preveni revolta, vinovatia, teama sau nesiguranta si in ultima instanta, sentimentul de neacceptare. Dragostea neconditionata inseamna sa iti iubesti copilul adolescent fara a tine cont de cum arata, de calitatile sau de defectele lui, de comportamentul sau. Este adevarat ca adolescentii sunt niste copii, ca ei tind sa actioneze conform varstei lor si sa se comporte de multe ori neplacut si e adevarat, ca dragostea neconditionata, deplina este doar un ideal. Dar daca copilul se simte iubit chiar si cand se comporta urat, el va intelege si se va maturiza. Daca transmitem copilului ca il iubim doar cand ne face pe plac, nu se vor simti iubiti cu adevarat fapt care va genera nesiguranta, le va distruge imaginea de sine si ii va impiedica sa se comporte matur. Dragostea care vine “doar daca..” il va face sa se simta incompetent, sa creada ca este inutil sa mai incerce ceva pentru ca niciodata nu este de ajuns.

Adolescentii se exteriorizeaza prin comportament si nu prin cuvinte si ei inteleg ca sunt iubiti tot prin fapte.

Adolescentul are nevoie de timp petrecut impreuna cu persoanele importante (parintii) care sa ii oglindeasca in mod pozitiv, care sa ii invete ca sunt importanti, acceptati si buni. Lipsa atentiei din partea parintilor ii priveaza pe adolescentii viitori adulti de oglinzile pozitive cele mai importante din viata lor, transformandu-i in tineri mai putin maturi sau mai putin siguri pe sine, uneori manipulativi, dramatici, care cauta mereu acceptarea si parerea in ochii celor din jur.

Nevoia de a fi iubiti si acceptati nu ne paraseste niciodata de-a lungul vietii noastre si este preluata mereu de alte si alte persoane in viata adulta. Insa in anii in care copiii depind de noi, parintii sunt cei care au rolul de a-i iubi, in ciuda comportamentului lor si a dorintei lor naturale de libertate.

de Catalina Hetel, psihoterapeut