Autoritatea parentală şi aplicarea regulilor

Ne întrebăm ce înseamnă să aplici o regulă fără să rişti să traumatizezi copilul şi ce înseamnă să îţi impui autoriatea parentală? Cum facem diferenţa între regulile ferme şi regulile care pot fi încălcate?

Copiii au nevoie de o autoritate parentală, de un “cineva” care stabileşte regula şi îl ajută şi pe copil să o respecte. Autoritatea este însă nevoie să fie oferită cu iubire, toleranţă şi acceptare. Este destul de greşit înţeles că autoritatea este o instanţă de pedeapsă. Când autoritatea doar pedepseşte, copilul va simţi că merge mereu pe un teren minat şi că e doar o chestiune de timp până când va greşi. Uneori refuză să mai facă ceva de teama pedepseii, alteori provoacă pedeapsa pentru a scăpa de sentimentul de angoasă şi de teamă.

Autoritatea emoţională.

Copilul este retras, excesiv de cuminte, este un copil care se teme să nu îşi provoace părintele. Autoritatea greşită nu înseamnă doar pedepse fizice ci şi “supărări”, “tristeţi”, “dezamăgiri”. De multe ori am auzit copii şi adulţi care spuneau  “preferam să mă bată, decât să se comporte în felul acela”. Copiii se tem să nu îşi dezamăgească părinţii şi să nu piardă iubirea acestora, aşa că preferă să fie mereu cuminţi, retraşi, inactivi.

Autoritatea agresivă.

Copilul este “rău”, este copilul care îşi provoacă părintele, îl scoate din minţi. Părintele cedează deseori tentaţiei de a-şi brusca copilul, fapt care îi aşează pe cei doi într-un joc agresiv. Fiecare intră în relaţie cu celălalt în mod agresiv. Părintele ceartă şi uneori bate copilul rău, iar copilul este mereu rău pentru a se afirma pe sine în faţa părintelui. Este un cerc vicios periculos din care e nevoie să fie scos în primul rând părintele, adultul relaţiei. De cele mai multe ori însă, ajutorul este cerut pentru copilul cel “rău şi scăpat de sub control”, fără a se realiza că acest comportament este o consecinţă a autorităţii parentale agresive.

Lipsa autorităţii.

Copilul este anxios, temător, este copilul care nu are parte de reguli. Aceste sentimente se pot reflecta în multiple comportamente, de la retragere, la agresivitate, dar teama este mereu prezentă, copilului fiindu-i destul de des frică de ceva sau să facă ceva. Regulile ne ajută să ne adaptăm realităţii, să ne simţim în siguranţă, să ştim ce e de făcut. Acolo unde nu există reguli, creşte anxietatea şi nesiguranţa. Copilul crescut fără reguli nu va şti ce să facă, ce e bine şi ce e rău. Azi va putea fi pedepsit pentru ceva ce ieri a fost ok.

Ce reguli ar trebui aplicate?

Regula lui îmi place sau nu îmi place. Nu pot exista reguli pentru orice şi oricând dar e nevoie ca părinţii să informeze întotdeauna copilul despre comportamentele dezirabile sau nu. Această regulă precede empatia, sentimentul de a fi în locul celuilalt. Este important ca cel mic să ştie ce place şi ce nu place celorlalţi, că aceste realităţi pot diferi de la om la om şi că el însuşi are dreptul să îi placă sau nu ceva.

Respectă tu însuţi regulile. Nu poţi cere copilului ceva ce tu nu faci. Dacă tu eşti mai relaxat în privinţa regulilor, nu e corect să îi ceri celui mic să facă altfel doar pentru că e mic. Se va simţi umilit şi nu îşi va dori decât să crească pentru a putea încălca şi el regulile ca tati.

Fii coerent. Dacă azi ceri una şi mâine alta, dacă tu pretinzi ceva şi cel de lângă preferă altceva, copilul va încerca mereu să speculeze realitatea în folosul lui. Este dificil ca într-o familie mare să fim cu toţii de acord, aşa că e nevoie să îi repeţi mereu copilului că tu crezi asta şi că azi, acum, asta e regula.

Evaluează vârsta copilul înainte de a-l acuza. Nu poţi acuza copilul că e mincinos când are doi ani, că e hoţ când are 3 ani şi a luat ceva sau că e imoral când are 7 ani şi se uită la colega de bancă.

Ajută-l să îşi gestioneze lumea şi să anticipeze. Spune-i din timp când se întâmplă lucruri neplăcute (mers la doctor, întoarcerea acasă din vizită etc.), lăsându-l să se adapteze situaţiei. Nu îl lua prin surprindere, nu îl păcăli doar pentru că tu crezi că aşa nu va suferi. Oare el suferă sau tu vrei să te fereşti de suferinţa lui? Viaţa înseamnă şi frustrări şi copilul are nevoie să înveţe să le tolereze şi să se adapteze.

Regula nu înseamnă “aşa vreau eu”. Regula ne ajută să supravieţuim şi să ne păstrăm sănătatea şi să ne integrăm social. Regula se explică şi uneori se şi negociază. Autoritatea înseamnă că eu ca părinte institui regula şi te ajut să o respecţi.

Mai degrabă decât să punctaţi ce greşeşte, axaţi-vă pe a lauda ce face bine. Lauda reală şi sănătoasă întăreşte personalitatea. Nu lăuda atunci când nu e cazul, nu îl minţi. Copilul are nevoie să fie ancorat în propria realitate, să îşi cunoască limitele şi posibilităţile. Dacă îi atragem atenţia doar asupra greşelilor, va avea impresia că tot ce face e greşit.

Nu umili, nu îl fă să sufere. Umilinţa şi suferinţa nu fac parte din educaţie. Vinovăţia şi teama nu rezolvă problema, ci îl fac pe copil să se retragă, nu să înţeleagă ce se întâmplă cu el. Educaţia prin teamă, umilinţă şi învinovăţire duce la un eu fragil, la un viitor adult care se va raporta greşit la autoritate şi la regulă.

de Catalina Hetel, psihoterapeut