Adolescentul nu se mai recunoaşte pe sine, nici pe el însuşi şi nici pe cei din jurul său. Nu se mai recunoaşte fizic, corpul se transformă şi îl trădează, eul de copil este definitiv pierdut, siguranţa copilăriei este şi ea pe cale să fie pierdută, are nevoie să facă faţă unor roluri noi din ce în ce mai complexe. Obligat să se confrunte cu sine însuşi, adolescentul este preocupat de opinia celorlalţi despre el, chiar dacă se preface că nu este interesat. Experienţele şi discuţiile adolescentului au mereu legătură cu sinele, cu descoperirea acestui “cine sunt eu” dar şi a părerii celorlanti despre ei. Este momentul intelectualizării, a lucrurilor abstracte…

Ne întrebăm ce înseamnă să aplici o regulă fără să rişti să traumatizezi copilul şi ce înseamnă să îţi impui autoriatea parentală? Cum facem diferenţa între regulile ferme şi regulile care pot fi încălcate? Copiii au nevoie de o autoritate parentală, de un “cineva” care stabileşte regula şi îl ajută şi pe copil să o respecte. Autoritatea este însă nevoie să fie oferită cu iubire, toleranţă şi acceptare. Este destul de greşit înţeles că autoritatea este o instanţă de pedeapsă. Când autoritatea doar pedepseşte, copilul va simţi că merge mereu pe un teren minat şi că e doar o chestiune de timp până când va greşi. Uneori refuză să mai…

Conflicte, mereu conflicte. Dacă unii vânează parcă conflictele, se alimentează din conflicte, se simt bine în conflict cu toată lumea, alţii însă şi-au luat un rol mai paşnic, ocolesc conflictele sau chiar se tem de ele. Ce faci însă, când al tău copil viu şi autentic, cere şi nu se lasă până nu obţine, se lupta cu toată lumea afirmându-şi poziţia, uneori mai mult sau mai puţin politicos supunându-te pe ţine că părinte privirilor dezaprobatoare ale celor care au “copii cuminţi” nu ca al tău”. Câte temeri, câte întrebări, … cum  o fi mai bine, unde am greşit, ce să îi fac? Conflictele sunt normale. Conflictul nu este nici patologic…

Diferenţele dintre indivizi sunt nişte realităţi obiective şi pozitive. Chiar dacă ne iubim partenerul putem avea opinii sau dorinţe radical diferite de ale lui. Chiar dacă copilul este sânge din sângele nostru, se întâmplă să îşi dorească sau să facă ceva ce pur şi simplu nu ne-ar fi trecut prin minte. Acolo unde există diversitate există şi diversitate de opinii şi de puncte de vedere. De multe ori, atât în relaţia de cuplu, cât şi în relaţia parentală, nu acceptăm diferenţele ci încercăm să manipulăm realitatea pentru a o adapta imaginii noastre de “realitate bună”.  De câte ori nu ne propunem să ne “păcălim” copilul pentru a-l aduce pe calea…

Cine e copilul? Între 0 şi 2 ani, copilul trece prin stadiul încrederii şi neîncrederii, conştientizează separarea sa de mamă, separarea obiectelor, explorează mediul prin intermediul corpului, învaţă că obiectul există şi reapare după ce a dispărut, încearcă să facă lucruri şi repetă încercarea, manipulează obiectele, îi place să se joace cu apa, îi plac materialele, texturile, greutăţile, îi place să le vadă în mişcare şi să le atingă, descoperă diverse gusturi . Arta îl va învăţa să exploreze mediul, să îşi conştientizeze senzaţiile, să aibă încredere în mediul său şi în ce i se întâmplă la nivel senzorial, să aibă încredere în sine pentru a repeta o acţiune ca…

Terapia în grup sau terapia cu ajutorul grupului, este o formă de terapie în care persoana se dezvolta, îşi găseşte răspunsuri apelând la resursa bogată a experienţelor şi a emoţiior  membrilor grupului. Terapia în grup permite obţinerea unor rezultate mai rapide, deci mai puţin costisitoare. Într-un grup devenim martorii exerciţiilor celorlalţi paricipanti, asistând ca spectatori implicaţi. Atunci când cineva îţi vorbeşte despre propria experienţă, când iei cunoştinţă despre problemele celuilalt, când afli despre dificultăţile lui, vei simţi un ecou în adâncul fiinţei tale. A-l vedea pe cel de lângă tine frământat de aceleaşi întrebări şi probleme ca ale tale, înseamnă a-ţi găsi atuuri pentru a te confrunta cu propriile tale…

Stilul adoptat în educaţie de către familie, este influenţat puternic, în primul rând, de stilul în care părinţii înşişi au fost educaţi. E destul de dificil, dacă nu ne informăm, să ştim că există şi altfel de educaţie şi va funcţiona mereu expresia “aşa am fost eu crescut, mi-e bine şi deci e bine” sau pur şi simplu “nu ştiu sau nu pot să fac altfel”. Mai mult, stilul în care părinţii au fost educaţi şi în care vor să îşi educe copilul, va fi imprimat şi în alegerea grădiniţei, şcolii, profesorilor de care micuţul va avea parte. Însă, dacă un stil autoritar “ne-a făcut pe noi oameni”, nu înseamnă…

Dragostea maternă poate lua multe chipuri. Rolul de mamă este în primul rând un rol imaginat. Orice fetiță, orice femeie, convinse sau nu că vor fi vreodată mame, își imaginează cum ar fi dacă ar fi mamă. Este un rol cu multe simboluri, un rol care duce mai departe o descendență familială, valori, nume,  bunuri materiale dar și angoase, reguli, temeri. Ca mamă, ne vom conforma inconștient unor modele ivite din propria istorie de viață, din propria personalitate, din relația cu propria mamă. Fără a se constitui în adevăruri absolute, intuiesc câteva ”portrete” ale mamelor și relațiile generate de ele cu copiii lor. Mama fericită și binevoitoare, arată copilului doar partea…