Dezvoltarea copilului mic prin teatru şi creativitate

Cine e copilul?

Între 0 şi 2 ani, copilul trece prin stadiul încrederii şi neîncrederii, conştientizează separarea sa de mamă, separarea obiectelor, explorează mediul prin intermediul corpului, învaţă că obiectul există şi reapare după ce a dispărut, încearcă să facă lucruri şi repetă încercarea, manipulează obiectele, îi place să se joace cu apa, îi plac materialele, texturile, greutăţile, îi place să le vadă în mişcare şi să le atingă, descoperă diverse gusturi . Arta îl va învăţa să exploreze mediul, să îşi conştientizeze senzaţiile, să aibă încredere în mediul său şi în ce i se întâmplă la nivel senzorial, să aibă încredere în sine pentru a repeta o acţiune ca primă învăţare a motivaţiei.

Între 2 şi 4 ani, copilul este mult mai autonom, învaţă să împărtăşească ce face şi ce simte, învaţă să contoleze obiectul şi spaţiul dar şi să renunţe. Este perioada primelor simboluri, a primelor noţiuni de bine, rău, frumos, urât, sigur, nesigur, frică, încredere etc.  Apar primele forme de îndemânare şi de artă, desenul, modelajul, colajul, joaca “de-a personajul”. Este important să facă nu ceea ce face. Copilul nu acţionează pentru finalitatea acţiunii, ci pentru acţiunea în sine.

Între 4 şi 7 ani, copilul învaţă să aibă iniţiativă dar învaţă şi primele sentimente de vinovăţie. Începe să se teamă de greşeală, interiorizează interdicţiile şi temerile induse de mediu. Se perfecţionează noţiunile. Învaţă să reprezinte schematic corect un om, un copac, o casă etc.Începe să reprezinte imagini cu intenţie, încep fanteziile, apare imaginaţia coerentă. Învaţă să tălmăcească scenariile, poveştile, are propriile înţelesuri şi explicaţii. Începe să experimenteze şi să exploreze cu succes mediul şi să dea un sens şi un înţeles la ceea ce face. Caută mai multe modalităţi de realizare a aceleiaşi acţiuni. Începe să folosească cu succes anumite instrumente artistice şi încep să se contureze aptitudinile.

Ce face copilul?

Copilul mic, în primele etape, are o abilitate redusă de a exprima afecte sau de a folosi anumite instrumente artistice. Copilul are nevoie de cât mai multe variante, pe care să le selecteze şi să le grupeze, să manipuleze, să combine, să organizeze. Pentru a învăţa să exprime afecte, copilul are nevoie să le vadă, să aibă experienţe vizuale, auditive, tactile, chinestezice, olfactive, gustative.

Are nevoie să înţeleagă relaţia cauză-efect.  De asemenea, are nevoie să distingă între sine şi ceilalţi, între propriul corp şi celelalte obiecte. Experienţele somatice, corporale, îl ajută să descopere o înţelegere de bază, confort şi siguranţă în relaţie cu obiectele şi cu ceilalţi. Interesul pentru senzaţie şi mişcare este deosebit de important în această etapă.

Este deosebit de importantă şi oglindirea copilului, imitaţia care îl ajută să repete dar şi să anticipeze. Copilul învaţă şi primele limite temporale…este începutul a ceva sau ….este sfârşitul a ceva..

Copilul ceva mai mare, între 2 şi 7 ani are deja interiorizată discriminarea între sine şi mediu, între obiecte şi organizarea. Are o realitate subiectivă, limbaj şi o coerenţă în gândire şi în acţiune. Copilul este fascinat, în această perioadă, de controlarea lumii de înţelegerea şi manipularea obiectelor, de imitaţie şi de imaginaţie. Este perioada promovării autonomiei şi a iniţiativei, a conduitei de păstrare şi de renunţare. Sunt astfel fascinaţi de picurarea apei sau a nisipului. Le place să găsească alternative şi să li se încurajeze iniţiativa, să folosească singuri anumite materiale. Experienţa de succes va construi încrederea în sine.

Este perioada promovării exprimării şi diferenţierii sentimentelor, a cunoaşterii propriilor stări şi a clasificării acestora. Furia, tristeţea, frica pot fi grupate în funcţie de noţiunile învăţate în sentimente dureroase sau rele, în timp ce bucuria este etichetată ca bună. Copiilor le place să înveţe să descopere feţe ale sentimentelor, să înţeleagă propriile trăiri şi să le clasifice.

Activităţile artistice promovează discriminarea senzorială şi formarea imaginii perceptive. Prin noţiuni ca “plin” şi “gol”, “ud” şi “uscat”, schimbări ale proprietăţilor, culorilor, copilul va identifica noţiuni şi concepte. Feed-back-ul jucăuş măreşte atenţia şi motivaţia. Aptitudinile pentru observaţie, interpretare şi identificare sunt dezvoltate prin joc.

Simbolizarea necesară dezvoltării inteligenţei, depinde de imitaţie, aproximaţie şi asociaţie. Imitaţia necesită perceperea caracteristicilor fizice sau comportamentale şi inventarea unor forme simple de echivalenţă prin descoperirea asemănărilor. Arta ajută la asocierea sentimentelor şi ideilor cu formele. Relaţionarea formei cu ideea este primul pas în simbolizare.

Bibliografie, Art terapia, teorie şi tehnică, coord. Judith Aron Rubin, Editura Trei, Bucuresti, 2009.

de Cătălina Hetel, psihoterapeut