Disciplina si iubire

Disciplina presupune misiunea parintilor sau a societatii de a calauzi copilul pana la stadiul de persoana adulta, responsabila, inzestrata cu valori si cu modalitati proprii de adaptare la realitate. Disciplina nu inseamna ”fa ca mine” ci un set de reguli, in acord cu personalitatea copilului, care sa il ajute sa se integreze social si sa se simta bine cu propria persoana, cu propriile alegeri.

Un copil disciplinat nu inseamna un copil care raspunde mecanic la comenzile adultilor, fara sa le inteleaga si sa le integreze. Valorile si regulile ne ajuta sa supravietuim si sa fim integrati si acceptati. De multe ori, cei care respecta reglile sunt numiti prin diverse conotatii negative. Exista insa o diferenta intre conformism, adica acceptarea regulii ca atare fara sa fie trecuta printr-un filtru personal si normalitate sociala, prin care respectam regula cu scopul de a ne adapta. Nerespecatarea regulii poate insemna nonconformism, atata timp cat trangresarea nu face rau nimanui, dar poate fi si periculoasa, atunci cand ne pune in pericol propria viata sau viata altuia.

Regulile se transmit si prin puterea exemplului. Este dificil sa impui unui copil sa faca ceva atata timp cat parintii lui fac contrariul. Regula trebuie sa fie in acord cu valorile familiei. Daca familia are valori relaxate fata de reguli atunci copilul se va comporta ca atare. Pe de alta parte, reguli prea stricte, pot duce la un puternic comportamet de opozitie din partea copilului.

Parintii considera uneori ca disciplina si pedeapsa sunt sinonime. Adesea rolul parintelui si al educatorilor este de “persoane care pedepsesc”, care impun disciplina prin pedeapsa.

Scopul disciplinei este de fapt interesul copilului. Un copil rebel si fara reguli, va fi greu acceptat de grupurile sale si va suferi. Un adult care nu a fost invatat sa respecte regulile nu se va putea integra social, va fi marginalizat si nefericit. Regula presupune astfel un mecanism de adaptare sociala.

Intrebarile care pot fi pune pentru a rezolva problema disciplinarii copilului sunt:

• Ce il face pe copilul meu sa se comporte intr-un anumit fel, ce transmite comportamentul lui?
• Ce nevoi afective sau relationale are copilul meu?
• A invatat copilul meu sa faca diferenta intre bine si rau,intelege cand greseste si are remuscari?

Pentru a corecta anumite disfunctii de comportament:

• Stati de vorba cu copilul, ascultati-l, faceti-l sa se simta ascultat si important;
• Poate ca voi il iubiti, dar oare el simte asta? Cum simte oare copilul iubirea?
• Motivati-l spre un comportament bun nu recurgeti doar la pedeapsa pentru un comportament rau.
• Lasati-l sa isi asume responsabilitatea propriilor fapte.

Catalina Hetel, psihoterapeut