Feminitate si maternitate
de Catalina Hetel, psihoterapeut
Pe langa latura sociala si componenta medicala, maternitatea are si o latura profunda, inconstienta. Nasterea unui copil este un moment magic din viata unui cuplu. Insa maternitatea cu toate implicatile ei, nu incepe odata cu nasterea copilului ci inca de la conceptie, cu tot ce se exprima aici, pornind de la nevoia de copil. Pentru fiecare dintre noi, dorinta de copil se integreaza intr-un plan al vietii, conform cu idealurile sociale si familiale. Unii dintre noi dorim sa semanam cu parintii nostri devenind noi insine parinti, sau din contra, ne dezvoltam in opozitie cu modelul familiei in care ne-am nascut, dorind sa ne intemeiem o familie “altfel” decat cea a parintilor nostri. Dar acest proiect constient este adesea infiltrat de semnificatii inconstiente. Oricat de sigur am sti ce fel de parinte dorim sa devenim si oricat de bine am sti ce nu vrem sa facem in relatie cu copilul nostru, perioada sarcinii si primele luni dupa nastere pot fi momente importante, de mare vulnerabilitate pentru mama, ocazie de a relua si confrunta evenimente, experiente, amintiri, afecte, un trecut dificil pus cu grija deoparte.
Chiar daca, uneori, mamele doresc sa taie radical legaturile cu propria familie si cu stilul educational al acesteia, modelele de atasament ale parintilor apar in relatia cu copilul foarte devreme. Sarcina si maternitatea aduc inconstient imaginea propriei mame si toate conflictele nerezolvate cu imaginea materna sau imaginea unui tata adorat sau urat. Sarcina este un moment in care copilul, datorita faptului ca este in acelasi timp prezent si absent, cunoscut si necunoscut, devine pentru mama un obiect real, unic reprezentat insa prin elemente ale trecutului, ale propriei copilarii, ale propriei experiente.
Idealul social face din copil subiectul principal al sarcinii, insa in majoritatea cazurilor, viitoarea mama este nostalgica si preocupata de amintirea copilului care altadata a fost ea. O analiza a gravidei sau a tinerei mame permite descoperirea acestor legaturi mai mult sau mai putin constiente intre copilul care vine si aceste imagini personale, purtatoare de emotii intense care risca sa apese asupra viitorului copil. Mama este purtatoarea unor urme venite din istoria ei si din istoria ascendentilor ei. Copilul care va veni va prinde viata intr-o retea de imagini, relatii si evenimente. Copilul este purtator al istoriei biografice ale ascendentilor sai mai apropiati sau mai indepartati, este purtator al traumelor lor si a dificultatilor intampinate de ei. A transmite viata inseamna a transmite reprezentari, iar perioada sarcinii este un moment privilegiat pentru a le repera. Faptul ca o amintire puternica este impartita cu un terapeut, face ca aceasta sa isi piarda incarcatura emotionala, lasand loc unei mai mari disponibilitati pentru nou nascutul care va veni.