Ne auzim, dar nu ne ascultăm
articol semnat de Andreea Romanovschi si preluat din ziarul Adevarul, duminică 6 mar 2011
a colaborat Catalina Hetel, psihoterapeut
Comportament În aşteptarea unor soluţii pentru problemele lor, românii s-au obişnuit să-şi strige nemulţumirile şi să critice, mai puţin să dialogheze. Socializarea pe fugă, superficială, a luat rapid locul dialogului calm şi prelungit. Agresivitatea verbală este tot mai prezentă, spun psihologii.
„Tehnic, dialogul presupune egalitatea între două persoane, iar regula spune că fiecare dintre actorii implicaţi are timpul său de exprimare, egal ca valoare cu al celuilalt”, spune psihoterapeutul Cătălina Hetel. Numai că, în România de astăzi, prea puţini sunt cei dispuşi la un dialog real.
Psihologul Keren Rosner spune că a observat, în ultima perioadă, că persoanele implicate într-un presupus dialog îşi proiectează, în fapt, nemulţumirile, frustrările, neîmplinirile, dar fără să le pese ce au de spus interlocutorii. „Se aud, dar nu se ascultă. Agresivitatea verbală este tot mai prezentă.
Centrarea pe sine, criticile, multitudinea de fraze ce încep cu «Eu…», blamarea – toate sunt modele care au ajuns să substituie dialogul”, explică specialistul în comportament uman.
Totuşi, psihologul Keren Rosner nu pune acest fenomen pe seama perioadei comuniste. „Mai există influenţe vagi asupra persoanelor formate în acele timpuri, dar nu perioada comunistă afectează negativ calitatea dialogului. Poate încă se păstrează o reticenţă privind exprimarea ideilor.”
Keren Rosner afirmă că în perioada comunistă stilul de dialog era încărcat de suspiciune, de autocenzură, de aluzii. Acum, este presărat de formule prescurtate, frânturi de fraze, expresii indecente şi conotaţii sexuale. De vină sunt „valorile” promovate de societate.
Specialiştii spun că odată cu schimbarea preocupărilor cotidiene ale oamenilor, timpul care era alocat în trecut pentru dialoguri elevate şi argumentate se diminuează.
Schimbări în cultura dialogului
„Ideile sunt rare, utilizarea nuanţelor în exprimare este evitată. Şi nu este de mirare, având în vedere că ne sunt la îndemână foarte multe forme de socializare rapidă, superficială, care substituie cu succes şi fără regret dialogul calm şi prelungit”, afirmă Keren Rosner. În plus, remarcă psihologii şi sociologii, internetul, filmele realizate în prezent, emisiunile de divertisment nu încurajează modelul dialogului pertinent şi elegant.
În societatea de astăzi se întâlnesc, spun specialiştii în comportament, şi cazuri de un aşa-zis dialog înfiripat între persoane care doresc să capteze atenţia sau să câştige simpatia doar spunând ceea ce consideră că interlocutorul doreşte să audă.
Un model patriarhal
„Din păcate, societatea noastră are un model puternic patriarhal, al relaţiilor de tip «adult-copil». Adică noi nu dialogăm de pe poziţii egale, ci cerem sfaturi, ascultăm îndrumări, sau invers – le oferim”, remarcă psihoterapeutul Cătălina Hetel. „Românii caută mereu «un părinte» care să le spună ce e bine şi ce e rău, iar când li se cere sfatul, nu ezită să-l pună pe celălalt în inferioritate, spunându-i «aşa trebuie să faci», «îţi spun eu cum este», «tu nu ştii, ştiu eu»”, adaugă specialistul.
În plus, afirmă psihologii, din cauza acestui model, expunerea unor puncte de vedere riscă adesea să fie percepută ca o obrăznicie, ca o dovadă de lipsă de respect.
Trădaţi de modalitatea de a vorbi
Specialiştii în comportament uman spun că dacă urmăreşti cu atenţie dialogul între două persoane poţi să creionezi în parte profilul psihologic al acestora.
„Dialogul este imprimat de caracteristicile individului, de detalii profesionale, de trăsături de caracter, de temperament. Cuvintele alese, lungimea frazelor, topica, ritmul vorbirii, tonul vocii,profunzimea argumentelor sunt câteva dintre reperele după care ne putem ghida pentru a ne da seama ce tip de personalitate au cei implicaţi într-o conversaţie”, spune psihologul Keren Rosner. Practic, indivizii îşi comunică informaţii despre statutul şi rolurile lor, despre aspiraţiile pe care le au.
„Câştigă cine urlă primul”
Psihoterapeutul Cătălina Hetel consideră că multe dintre problemele psihologice, fie de cuplu, fie de relaţionare la locul de muncă, pornesc de la necultivarea dialogului. „Dacă, o perioadă de timp, nu avem ocazia să spunem ce credem, cuvintele ajung, la un moment dat, să explodeze.
Iar frustrarea duce la agresivitate şi la violenţă. Ne certăm peste tot pentru că aşa ne simţim puternici”, susţine psihoterapeutul.
„Dialogul nostru înseamnă «câştigă cine urlă primul şi mai tare». Asta se întâmplă în trafic, în relaţia cu autorităţile, în politică”, mai spune Cătălina Hetel. În plan personal, lipsa psihologului din viaţa multor persoane care nu pot să-şi rezolve singure problemele conduce la „invadarea” prietenilor cu dialoguri legate de probleme şi nemulţumiri.
Iar dacă aceste situaţii nu sunt rezolvate, sunt aduse din nou în discuţie. „Partenerii de dialog ajung să nu mai poată gestiona acest «plin», încercând să găsească un al treilea interlocutor ca sursă de eliberare”, afirmă Keren Rosner.
Un cerc vicios
În cazul în care o persoană este în situaţia de a asculta „plângeri insistente”, ajunge să dea „sfaturi insistente”, creându-se astfel un cerc vicios, adaugă psihologul. Dacă preocuparea celui care vorbeşte este doar să-şi impună punctul de vedere, se naşte un dialog bolnav, frustrant pentru cel care rămâne doar în postura de „ascultător”. Şi asta chiar dacă indivizii au preferinţe în exercitarea unui rol într-o conversaţie – fie de ascultător, fie de vorbitor. Ca în orice zonă a vieţii, lipsa unui echilibru conduce la apariţia unor situaţii neplăcute.
Ne încăpăţânăm să nu cedăm
Psihologii spun că disponibilitatea de a-l asculta cu adevărat pe celălalt se capătă în timp, aşa cum se învaţă şi se cultivă arta de a vorbi. În general, suntem dispuşi la dialog când ne simţim confortabil, când avem un partener de discuţii pe care-l apreciem, dar şi atunci când simţim nevoia impulsivă de a vorbi cu cineva.
„Societatea bazată pe dialog este cea care-şi împarte competenţele, nu cea care se împarte în persoane care «ştiu» sau care «au» şi persoane care «nu merită» să fie ascultate”, consideră psihologulKeren Rosner.
Preocupările personale reduse limitează temele abordate în dialog
Specialiştii în comportament uman sunt de părere că pentru a ajunge la o societate bazată pe dialog este nevoie de educaţie, înţelegere şi de toleranţă. „Ar fi o societate bazată pe respect, politeţe, pe aprecierea celui de lângă tine, pe stima de sine şi stima faţă de ceilalţi. Dar, în momentul de faţă, modelele impuse de societate nu sunt cele care susţin dialogul autentic”, afirmă Keren Rosner. Şansele de a evolua spre o astfel de societate sunt reduse.
” Dialogul este imprimat de caracteristicile individului, de trăsături de caracter. Cuvintele alese, ritmul vorbirii, tonul vocii, profunzimea argumentelor arată personalitatea celor implicaţi în conversaţie.”
Keren Rosner
psiholog
“Dacă, pentru o perioadă de timp, nu avem ocazia să spunem ce credem, cuvintele ajung să explodeze. Iar frustrarea duce la agresivitate şi la violenţă.”
Cătălina Hetel
psihoterapeut
