Real şi imaginar în grupul de psihodramă

Fiindcă am fost întrebată adesea despre psihodramă şi rolul ei în terapia individului, despre ce înseamnă o psihodramă şi de ce ar alege cineva psihodrama în locul oricărei alte terapii, voi începe o serie de articole care să facă lumină asupra acestor aspecte.

Psihodrama se poate desfăşura şi individual sub forma monodramei, dar este în general o terapie în grup. Participanţii din grup vin cu propriile lor istorii şi valori, cu propriile grupuri sociale în interiorul cărora se situează şi de pe urma cărora ajung să sufere.

Grupul de psihodramă delimitează un interior şi un exterior ce pun în raport istoria subiectului din afară cu realitatea grupului dinăuntru. Grupul devine un conţinător al angoaselor primare, un spaţiu tranziţional, o arie de exprimare, un loc de înţelegere şi prelucrare a realităţii psihice şi a realităţii exterioare şi oferă posibilităţi inedite de restructurare a subiectului. Grupul este ancorat în prezent, în aici şi acum, dar are efect asupra reorganizării inconştientului. Modul de exprimare nu este doar verbal. Proximitatea celorlalţi, a fi privit, a ţi se vedea emoţiile, fac ca istoria să poată fi reluată de acolo de unde a fost oprită şi solicită mecanisme de reaşezare a acesteia.

 Prezenţa într-un grup este benefică pentru individ pentru că:

–              apare speranţa datorită constatării că poţi face tot ceea ce alţii pot şi fac;

–              universalizarea de tipul “nu sunt singur” care duce la scăderea sentimentului de izolare;

–              împărtăşirea care duce la amplificarea sentimentului de reuşită, de control asupra propriilor sentimente şi a propriei vieţi;-    susţinerea din partea grupului;-                lipsa judecăţilor de valoare;-       existenţa unor conflicte şi confruntări fără o ruptură ulterioară sau realizate în viaţa reală.

În psihodramă intervin de asemenea diverse aspecte importante legate de joc. Psihodrama nu este doar un discurs ca şi în alte forme de terapie  întrucât întregul corp este mobilizat în cursul terapiei. Inversiunea de rol reprezintă un element tipic al jocului, încă din copilărie, care ne îngăduie să privim prin ochii celuilalt şi să reluăm o relaţie de la început. Jocul se situează la limita imaginarului şi a realului. Jocul stăpâneşte timpul, permite lucrul asupra trecutului, prezentului şi viitorului.  Pentru Moreno, părintele psihodramei, omul este un cocreator activ ce participă la viaţa lumii datorită spontaneităţii sale.

Dimensiunea creativă a jocului psihodramatic face ca prezentarea propriei istorii de viaţă să fie mult mai facilă şi mai lipsită de rezistenţe. La aceasta contribuie şi acceptarea istorei tale de către grup, precum şi sentimentul că nu eşti singur dat de feed back-urile experienţelor similare ale membrilor .

Faptul că într-un cadru desprins de propria realitate înţelegem aspecte reale din propia existenţă şi faptul că sprijinindu-ne pe imaginaţie înţelegem propria realitate concretă, ne ajută să avem o abordare mult mai elastică a conflictelor şi întâmplărilor prezente sau trecute şi a trăirilor noastre legate de acestea, pentru că jocul psihodramatic este un joc dea “ca şi cum”, între real şi imaginar trăit dar şi fictiv.

de Cătălina Hetel, psihoterapeut